Rețeaua de socializare conservatoare Parler, foarte populară printre adepții dreptei radicale americane și care dispăruse aproape total după asaltul asupra Capitoliului din Washington de către susținători ai fostului președinte Donald Trump în 6 ianuarie, a anunțat că a revenit la activitatea sa online, relatează Reuters.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că este infracțiune fapta unei persoane de a deschide și utiliza un cont pe o rețea de socializare pe numele unei alte persoane, unde sunt postate fără acordul acesteia informații, fotografii și imagini video.
Site-ul rețelei sociale Parler, populară printre grupurile de extremă dreapta, a repornit duminică după amiaza, afișând un mesaj adresat atât "iubitorilor, cât și haterilor" rețelei, relatează luni dpa.
Platformele online de socializare, precum Twitter, pot fi utilizate pentru a culege informații despre preferințele utilizatorilor, chiar și a celor care au părăsit aceste rețele, prin monitorizarea activității a doar opt dintre persoanele de contact ale acestora, conform unui studiu publicat luni, citat de Thomson Reuters Foundation.
Cei peste un miliard de utilizatori ai aplicației pentru fotografii Instagram vor putea acum să evalueze autenticitatea conturilor acesteia, la câteva săptămâni după ce Facebook a aplicat măsuri similare, într-o încercare de a elimina conturile false de pe rețeaua de socializare, transmite Reuters.
Twitter a avut în perioada aprilie-iunie rezultate financiare record, peste așteptările analiștilor, acesta fiind al treilea trimestru profitabil de la listarea din 2013. După o lungă perioadă de pierderi, Twitter a trecut pe profit în ultimul trimestru al anului trecut.
Cele mai mari șapte economii ale lumii le-au cerut vineri furnizorilor de internet și companiilor care administrează rețele de socializare să își intensifice eforturile de a îndepărta conținutul extremist, la patru zile după ce un kamikaze islamist a ucis 22 de oameni, inclusiv copii, la Manchester, relatează Reuters.
Twitter, aflată într-o criză de identitate, le cere chiar utilizatorilor idei salvatoare, în speranța că va reuși să opreacă plecarea acestora și își va recăpăta succesul.
Facebook a achiziționat încă un startup din domeniul tehnologiei recunoașterii faciale, FacioMetrics, după o ahiziție similară făcută în primăvară, informează the Verge. Prețul tarnzacției nu a fost dezvăluit.
Rețeaua socială Twitter, care încearcă de mai mulți ani, fără succes, să atragă un număr mai mare de utilizatori, plănuiește un nou val de concedieri, au afirmat surse apropiate situației pentru Bloomberg.
O instanță de judecată din California a admis plângerile formulate de mai mulți utilizatori Facebook, care susțin că rețeaua socială a colectat ilegal date biometrice despre membrii săi. Acuzațiile sunt legate de o funcție care permite recunoașterea automată a persoanele care apar în fotografii, informează AFP și Reuters.
Twitter va păstra limita de 140 de caractere pentru mesajele publicate de utilizatori după ce, la începutul anului, au apărut zvonuri privind desființarea acesteia, a declarat CEO-ul companiei, Jack Dorsey, transmite CNET.
Jeff Weiner, CEO-ul platformei de socializare LinkedIn, a renunțat la acțiuni în valoare de 14 milioane de dolari, pe care trebuia să le primească ca bonus din partea companiei, și a cerut ca titlurile să fie oferite subordonaților săi, transmit Business Insider și Re/Code.
Numărul de utilizatori Twitter activi lunar a stagnat în ultimul trimestru al anului trecut, pentru prima dată de la listarea la bursă a rețelei sociale, la 320 de milioane, potrivit datelor publicate astăzi de companie.
Acțiunile plarformei de socializare în scopuri profesionale LinkedIn au scăzut joi, pe bursa de la New York, cu aproximativ 28% în "after hours" (după închiderea bursei), după ce compania a anunțat că anticipează scăderea profitului net ajustat (raportat non-GAAP) în primul trimestrul din 2016, comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit Yahoo Finance.
Acțiunile Twitter au scăzut vineri cu 1,4%, la 19,98 de dolari pe unitate, și au atins minimul istoric, transmite Bloomberg. Pe parcursul anului trecut acțiunile Twitter au pierdut peste o treime din valoare.
Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a anunțat că intenționează să construiască în acest an un robot inteligent care să îl ajute în activitățile casnice, dar și în administrarea rețelei de socializare și a organizațiilor pe care le deține.
Facebook a renunțat la Flash, platforma oferită de Adobe, pentru redarea conținutului video de pe site-ul rețelei de socializare și a dezvoltat un nou player, bazat pe limbajul HTML5, transmite BBC.
Facebook intenționează să lanseze în câteva luni o nouă versiune a rețelei de socializare, Facebook at Work, dedicată colaborării în scopuri profesionale, aceasta fiind deja testată în ultimul an, potrivit unui oficial al companiei, transmite Reuters.
Google a anunțat că, începând de astăzi, rețeaua de socializare Google+ va avea un nou design, iar cele mai importante funcții ale acesteia vor fi îmbunătățite și mai ușor accesibile, compania dorind să facă platforma mai populară și mai simplu de utilizat.
Facebook testează în Franța o nouă opțiune pentru aplicația de mesagerie, care permite utilizatorilor să trimită mesaje care dispar la o oră după ce au fost trimise, iar dacă reacțiile vor fi pozitive, funcția va fi extinsă și în alte țări.
Profitul și veniturile Facebook au crescut peste așteptări în trimestrul al treilea, pe fondul unui avans puternic al veniturilor din publicitate, în condițiile în care cea mai mare rețea de socializare la nivel mondial a continuat să se extindă, potrivit Reuters.
Rețeaua de socializare LinkedIn are în România peste 1,7 milioane de utilizatori, iar 50% din utilizatori se declară manageri sau senior partners.